În ziua de 12 aprilie 2022, părintele Argatu Iulian de la parohia „Sfântul Ilie” din Fetești, Protopopiatul Fetești, a săvârșit slujba de Sfințire a apei în Grădinița cu program prelungit „Alba că Zăpada”, împărtășindu-le celor mici bucuria binecuvântării prin stropirea cu aghiazmă a cadrelor didactice, a personalului auxiliar și a micuților preșcolari.
După săvârșirea slujbei părintele le-a vorbit despre Învierea Mântuitorului, sfătuindu-i să vină la Sfânta Biserică să primească dumnezeiasca Cuminecătură.