Taina Sfântul Maslu la parohia Ștefan Cel Mare

Miercuri, 30 martie 2022,  în parohia „Sfântul Dimitrie” din localitatea Ștefan cel Mare a fost săvârșită Taina Sfântului  Maslu, de către preoții Cercului pastoral Borcea-Ștefan cel Mare, la invitația preoților slujitori.

Credincioșii, dornici de rugăciune și de un scurt popas duhovnicesc spre a-și întări sufletul și trupul în această perioadă plină de nevoință a Postului Mare, au umplut Sfânta Biserica, sub privirile curate ale sfinților.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Petre Nicolae de la parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” Perișoru II  și a avut în centru cuvintele Sfântului Apostol  Pavel (Epistola a doua către Corinteni, 6.16-18; 7.1) care se citesc la Sfânta Taină a Maslului: ,,Fraților, noi suntem templu al lui Dumnezeu  Celui viu, precum Dumnezeu a zis că: Voi locui în ei și voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu”. Aceasta este o definiție simplă a omului credincios din toate timpurile, de atunci, dar și de azi.

În final, părintele paroh Ionel Gabriel Buliga a dat un sfat celor prezenți: în aceste vremuri tulburi, noi avem deplina libertate de a alege  ai cui dorim să fim, fiind temple nu de ziduri, ci temple vii, cu responsabilitate pentru noi și pentru cei de lângă noi și prin primirea lui Hristos prin Sfintele Taine este important să conlucrăm cu Dumnezeu să împlinim voia lui Dumnezeu fiind răbdători, smeriți, blânzi cu inima pentru a ne găsi vindecare de la Hristos Domnul.

 

A consemnat Pr. Zăldoiu Nelu

Related Posts

Sari la conținut