La început de an 2022, în care realitățile contemporane nu încetează să ne surprindă, vă prezentăm povestea unui preot din Bărăgan care a ajutat o mamă cu doi copii din Ucraina:
”Am plecat la drum într-o zi rece de martie spre vama Isaccea fără să știm peste ce vom da.
După ce am umplut mașina, grație unor femei credincioase, cu paturi, haine, medicamente și alimente am plecat pe un viscol ușor spre locul unde se face transferul refugiaților între zona de război și zona de siguranță.
Doar că drama constă în faptul că trec doar mamele cu copii, bărbații rămânând în Ucraina pentru a lupta.
După ce am descărcat toate cele cumpărate, am observat o oarecare stângăcie în a distribuirii produselor din partea organizatorilor faptul datorat și de fluxul mare de refugiați, dar ne-a uimit implicarea voluntarilor, Jandarmeriei, I.S.U. și asistentelor sociale.
Frig, vânt, corturi care doar ce se amenajaseră și în care singura bucurie era că nu te plouă. Autocare parcate și care plecau doar când se umpleau.
Ne-a atras atenția o mamă de 36 de ani cu doi copii. Ne-am înțeles rapid în engleză și am convenit să o duc la București pentru cazare. Am mai zăbovit alte 30 de minute cu procedura: actele mele, actele mașinii, pașapoarte, etc. Cei mici au mâncat o pizza și ceva dulce și am plecat la drum.
Au stat în vamă de la ora 9:00 până la ora 14:00. În maxim un minut, în mașină, cu căldura la 25° au adormit instant. Un somn în care și-ar fi dorit să uite orice coșmar, orice dramă a războiului care le-a tulburat viețile. O mamă care a lăsat totul în urmă și a plecat cu doi copii și un troler într-o lume pe care nu o cunoaște.
Marele său noroc este că are o soră în Londra care urma să vină în București și să o ia în U.K. Până când, nu știm.
Soția mea a cumpărat copiilor tot felul de dulciuri, dar cel mic se învârtea energic pe trotuar și refuza să intre în hotel spunând că aceea nu e casa lui.
E paradoxal cum un război ne poate transforma din străini, în prieteni!
Vă indemn pe fiecare în parte să ajutați prin colecta demarată, pentru că pentru ei, puținul nostru înseamnă mult.
Mai mult de 80% dintre ei sunt în tranzit prin țara noastră, așa că trebuie să-i susținem să ajungă la rude pentru a fi din nou o familie.
Să dăm dovadă că toți suntem frați întru Hristos !”
