11 ianuarie 2022 – Prima ședință administrativă cu preoții din Protopopiatul Fetești

Marți, 11 ianuarie 2022, s-a desfășurat la sediul Protopopiatului Fetești, ședința administrativă lunară a preoților.

Din partea Centrului Eparhial, a participat ca delegat preacucernicul părinte Munteanu Cristian, Consilier Economic, care a transmis binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor.

După rostirea rugăciunii „Împărate ceresc”, părintele Gorgan Marian Tiberiu, preot paroh la parohia Luciu, a susținut referatul cu titlul „Despre vizitele pastorale-modele de bună practică”.

Preacucernicul părinte Marian Pătărlăgeanu, Protopop de Fetești, a comunicat preoților adresele pe fiecare sector și parohie în parte primite de la Centrul Eparhial. S-a adus la cunoștință faptul că s-a luat act de diferitele aspecte și probleme întâlnite în parohii.

Părintele Consilier Munteanu Cristian a adus lămuriri legate de problemele administrative și organizatorice ale parohiilor.

Ședința administrativă s-a încheiat cu rostirea rugăciunii „Cuvine-se cu adevărat”.

 

 

A consemnat  Secretarul de Protopopiat,  Pr. Marius Adrian Dumitru

Related Posts

Sari la conținut