Marți, 21 septembrie 2021, s-a desfășurat la sediul Protopopiatului Fetești, ședința administrativă lunară a preoților.
Din partea Centrului Eparhial, a participat ca delegat părintele Arhidiacon Nicușor-Silviu Dascălu, Consilier Mass-media.
După rostirea rugăciunii „Împărate ceresc”, Preacucernicul părinte Petre Niculae, preot paroh la parohia Perișoru II, a susținut referatul cu titlul „Anul comemorativ al celor trecuți la Domnul – valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”.
Preacucernicul părinte Marian Pătărlăgeanu, Protopop de Fetești, a comunicat preoților adresele pe fiecare sector și parohie în parte primite de la Centrul Eparhial. S-a adus la cunoștință faptul că s-a luat act de diferitele aspecte și probleme întâlnite în parohii.
Părintele Arhidiacon Dascălu Nicușor a adus lămuriri legate de problemele administrative și organizatorice ale parohiilor.
Părintele Dima Ion de la Parohia Perișoru a fost felicitat de colegi cu ocazia pensionării.
Ședința administrativă s-a încheiat cu rostirea rugăciunii „Cuvine-se cu adevărat”.
A consemnat Secretarul de Protopopiat, Pr. Marius Adrian Dumitru