Hram la Parohia Fetești Gară II

              Sâmbătă, 14 August 2021, la biserica cu Hramul „Adormirea Maicii Domnului” – Fetești Gară II din Municipiul Fetești, s-a săvârșit slujba Vecerniei unită cu cea a Litiei, urmată de Prohodul Maicii Domnului. 

 

              La slujbă au participat preacucernicii preoți: Niță Gheorghe, Niță Lucian, Manolache Victor, Argatu Iulian, Păun Mihail și Mocanu Tatian, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Argatu Iulian. Atât la slujba de seară, cât și în ziua praznicului la Sfânta Liturghie, au participat credincioșii care au evlavie la Maica Domnului „mijlocitoarea” noastră pe lângă Iisus Hristos și i-au mulțumit pentru tot ajutorul primit.    

 

 

 

A consemnat preot Niță Lucian, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Fetești Gară II