Taina vindecării la Capela Spitalului Fetești

          Luni, 9 august 2021, preacucernicul preot capelan Marina Adrian Liviu, dimpreună  cu preacucernicii preoți Argatu Iulian de la Parohia „Sfântul Ilie” din Fetești, Chioveanu Nicolae  de la Parohia „Sfinții Arhangheli” din Fetești și Apostol Constantin Vicențiu, de la Parohia „Sfinții Arhangheli” din  Movila, au săvârșit Taina Sfântului Maslu la Capela „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian” a Spitalului Municipal ,,Anghel Saligny” din Fetești.

 

          Taina Sfântului Maslu a fost precedată de Sfânta Liturghie, săvârșită de părintele capelan. Alături de cadre medicale si credincioși din proximitatea Spitalului, s-au înălțat rugăciuni pentru toți cei bolnavi aflați pe patul de suferință la casele lor, în azile, precum și pentru cei internați în spital.

 

          La momentul predicii, preacucernicul preot Chioveanu Nicolae a subliniat puterea credinței și valoarea acesteia în viața fiecărui credincios, ca mijloc de tămăduire și alinare a bolilor sufletești și trupești, pentru orice credincios, îndemnând totodată la rugăciunea neîntreruptă, la săvârșirea faptelor bune și la unirea cu Hristos  prin Euharistie, mai ales în această perioadă a Postului Adormirii Maicii Domnului. 

 

 

 

          A consemnat preot capelan:

 

          Marina Adrian Liviu 

 

 

Serviciu Social

Protopopiate

Știri Recente


Warning: simplexml_load_file(): SSL: Connection reset by peer in /var/www/sf-esc.ro/templates/protoierie/articole.single.php on line 175

Warning: simplexml_load_file(): Failed to enable crypto in /var/www/sf-esc.ro/templates/protoierie/articole.single.php on line 175

Warning: simplexml_load_file(https://www.sfesc.ro/feed): Failed to open stream: operation failed in /var/www/sf-esc.ro/templates/protoierie/articole.single.php on line 175

Warning: simplexml_load_file(): I/O warning : failed to load external entity "https://www.sfesc.ro/feed" in /var/www/sf-esc.ro/templates/protoierie/articole.single.php on line 175

Warning: Attempt to read property "channel" on bool in /var/www/sf-esc.ro/templates/protoierie/articole.single.php on line 176

Warning: Attempt to read property "item" on null in /var/www/sf-esc.ro/templates/protoierie/articole.single.php on line 176

Warning: foreach() argument must be of type array|object, null given in /var/www/sf-esc.ro/templates/protoierie/articole.single.php on line 176