Acțiuni catehetice la Parohia Feteștii Noi

            În Duminica vindecării  slăbănogului de la Vitezda (23 mai 2021), copilașii grupului de cateheză din Parohia Feteștii Noi s-au pus serios pe studiu. După ce au primit Biblia pentru copii la finalul programului artistic prezentat în a doua zi de Paști, au citit și au tot citit…și au ajuns la concluzia că mai au nevoie de câteva îndrumări pentru a înțelege tot ceea ce citesc. 

            Sub îndrumarea doamnelor profesoare Duță Maria și Mocanu Florentina, au purtat un dialog frumos despre Crearea Lumii, despre Adam și Eva, Cain și Abel, precum și despre Noe. 

            Copiii au fost încântați să arate că au citit, că pot pune întrebări, că pot primi răspunsuri și au ramas plăcut surprinși de  faptul că au facut și o activitate practică. Din hârtie au confecționat câte un porumbel, cu gândul la cel eliberat de Noe de pe corabie.

            La sfârșitul activității,  au primit dulciuri și au plecat spre case, cu promisiunea de a citi in continuare și de a participa și la următoarele activități.

 

            A consemnat Mocanu Florentina

 

Related Posts

Sari la conținut