Daruri și binecuvântare la Capela Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian a Spitalului „Anghel Saligny” din Fetești

În urma colectei din perioada Postului Nașterii Domnului, care a constat în alimente neperisabile, dulciuri și îmbrăcăminte, oferite de câteva cadre medicale, Preacucernicul Preot Capelan Marina Adrian Liviu a ajuns în prag de Sărbători, la două familii numeroase din Municipiul Fetești, aducând un strop de bucurie și de această dată celor în lipsuri.  

Totodată, urmând obiceiului străbun, vestea Nașterii Mântuitorului Hristos a ajuns și la angajații din administrație, cât și la cadrele medicale ale Spitalului. Părintele Capelan a oferit tuturor calendare și metanii ca semn al prețuirii, asigurându-i  de faptul că sunt neîntrerupt pomeniți în rugăciune, alături de cei aflați pe patul de suferință. 

 

A consemnat Pr. Capelan Marina Adrian Liviu 

Related Posts

Sari la conținut