Hramul Capelei „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian” a Spitalului ,,Anghel Saligny” din Fetești

Anul acesta, datorită măsurilor ce se impun în contextul actualei pandemii, cât și datorită faptului că Spitalul Municipal ,,Anghel Saligny” din Fetești este spital suport Covid,  activitățile legate de hramul capelei noastre au fost limitate.

Așadar, la îndemnul unui cadru medical al Spitalului, Preacucernicul preot capelan Marina Adrian Liviu, a cercetat în ajunul Hramului două familii din Municipiul Fetești, una cu zece, iar cealaltă cu șase copii, aducând un strop de bucurie prin oferirea unor produse alimentare de bază cât și dulciuri celor sus menționați. 

În ajunul Hramului s-a săvârșit Slujba Vecerniei dimpreună cu Litia, iar Duminică, 1 Noiembrie 2020, s-a săvârșit slujba Utreniei și Sfânta Liturghie și în cinstea Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian. La sfârșitul slujbei s-a oficiat Slujba Parastasului pentru personalul medical și pacienții trecuți la Domnul. 

Toți cei prezenți au primit pachete cu hrană, pregătite cu drag de câțiva apropiați ai Capelei noastre.

 

A consemnat preot capelan Marina Adrian Liviu

 

Related Posts

Sari la conținut