Continuarea împodobirii cu icoane a bisericii „Sfântul Ilie” din Fetești

     Cu binecuvântarea Preasfințitului părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, biserica parohială „Sfântul Ilie” din Fetești, Protopopiatul Fetești, a continuat împodobirea cu încă 6 icoane la exterior, în tehnica mozaicului.

         Slujba de sfințire a acestor icoane, a Sfintei Cuvioase Parascheva, a Sfântului Împărat Constantin cel Mare, a Sfântului Ioan Botezătorul, a  Sfântului Ioan Rusul, a Sfântului Arhidiacon Ștefan și a Sfântului Apostol Andrei s-a săvârșit în mijlocul bisericii de către preotul paroh Marian Adrian, alături de părinții coslujitori Dicianu Florian și Argatu Iulian, iar apoi acestea au fost montate în nișele de la exteriorul bisericii.

         Parohia dorește să mulțumească și pe această cale enoriașilor care au contribuit la realizarea acestor icoane, precum și a celor ce vor urma, care vor împodobi în curând biserica. Lucrarea în mozaic a fost executată de firma SC Icoane Mozaic SRL.

         A consemnat preot paroh Marian Adrian

 

Related Posts

Sari la conținut