Vineri, 10 aprilie 2020, Preacucernicul Preot capelan Marina Adrian Liviu a săvârșit slujba Aghiasmei Mici, dimpreună cu Rugăciunea de binecuvântare a Cadrelor Medicale, ce își desfășoară activitatea în Spitalul Fetești.
În această perioadă critică, când Spitalul a devenit suport pentru cei infectați cu coronavirus, toți cei ce își desfășoară activitatea aici au primit cuvânt de întărire și au fost distribuite în spital 50 de sticle cu aghiasmă, ambalate în condițiile de igienă impuse, la cererea cadrelor medicale.
Îndemnul la rugăciune fierbinte, dar și faptul că sunt pomeniți neîntrerupt atât la Sfânta Liturghie, cât și în rugăciunile noastre, motivează și dau nădejde tuturor în ajutorul și mila Preamilostivului Dumnezeu, Care îi va ocroti și ajuta în greaua lor misiune.
A consemnat, preot Marina Adrian Liviu