Taina Sfântului Maslu la Parohia „Sfântul Ilie” din Fetești

În ziua de miercuri, 4 martie 2020, la Parohia „Sfântul

Ilie” din oraşul Feteşti, s-au întrunit preoții din cadrul Cercului pastoral

Fetești.

 

Soborul de părinți, invitaţi de Preacucernicul părinte

Paroh Marian Adrian şi de preoţii coslujitori Dicianu Florian, și Argatu

Iulian, au săvârșit slujba Sfintei Liturghii a Darurilor mai Înainte Sfinţite,

urmată de Taina Sfântului Maslu.

 

La frumoasa slujbă au participat un număr mare

de credincioși, precum și elevi de la Liceul Tehnologic, însoțiți de domnul

profesor de religie Craiu Claudiu.

 

Preacucernicul părinte Petre Nicolae de la

Parohia  Perișoru II, fost slujitor al

bisericii-gazdă, a ținut un cuvânt de învățătură în care a subliniat importanța

smereniei și a ascultării pentru orice credincios, mai ales în perioada în care

ne aflăm.