În data de 21 ianuarie 2020
a avut loc la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”-Găița, din comuna
Făcăeni, Protopopiatul Feteşti, întâlnirea catehetică demonstrativă lunară.
Cateheza a fost susţinută
de către Preacucernicul Preot Spătaru
Daniel şi la lecție participat un număr de 19 de copii din clasa
a IV-a , de la Școala Gimnazială
Făcăeni, însoțiți de doamna Neagu Marioara, învățător la clasa menționată și de
doamna Ungureanu Ana Maria, profesor de religie. Tema catehezei a fost “
Liturghia- bucuria credincioșilor ”.
După prezentarea și
parcurgerea lecției de către părintele Spătaru Daniel, a luat cuvântul și doamna profesor de religie Ungureanu
Ana Maria, care a vorbit copiilor despre importanța participării la Sfânta
Liturghie și despre modul de comportare în Sfânta Biserică, dar și după
plecarea din biserică.
Lecţia s-a încheiat cu
rostirea rugăciunii „Tatăl nostru”.
A consemnat preot Alecu
Vasile, responsabil cu activitatea catehetică