În ziua de 25
Decembrie 2019, la slăvitul Praznic al Nașterii Domnului, în prezența unui
mare număr de credincioși, adulți și copii, s-a oficiat de către Preacucernicul
preot Pavel Titel, Slujba Utreniei și a Sfintei Liturghii.
La sfârșitul
slujbei s-a dat citire Pastoralei Preasfințitului Vincențiu Episcopul Sloboziei
și Călărașilor, adresată dreptmăritorilor creștini ai acestei eparhii de
Dumnezeu binecuvântate.
Colindătorii
satului, care duc tradiția mai departe, au interpretat câteva colinde,
iar grupul de cateheză al parohiei noastre, condus de cântărețul Marina Adrian
Liviu, a susținut un recital de colinde, răsplătit de auditoriu cu numeroase
aplauze.
Totodată, prin
bunăvoința unor fii ai satului plecați peste hotare, părintele Pavel Titel a dăruit
tuturor celor prezenți peste 150 de pachete cu dulciuri și alimente, marcând
astfel bucuria venirii Mântuitorului pe pământ, prin milostenie și împreună
rugăciune.
A
consemnat preot paroh Pavel Titel