Daruri de Crăciun oferite de Serviciul Social al Protopopiatului Fetești

Pentru cele 21 familii aflate în situație de dificultate,
beneficiare de servicii sociale oferite în cadrul Protopopiatului Fetești, de
către SERVICIUL SOCIAL ACORDAT ÎN COMUNITATE DESTINAT PERSOANELOR ADULTE,
Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos va fi mai fericită.

Aceștia au primit, din partea Serviciului social, pachete
cu produse alimentare  (cozonac, ulei,
orez, zahăr, făină, pastă de tomate, carne tocată, mezeluri), iar pentru copiii
din aceste familii, pachete cu dulciuri, îmbrăcăminte, jucării și încălțăminte.

Articolele de îmbrăcăminte, jucării și încălțăminte au
fost donate de către preșcolarii Grădiniței cu program normal „Dimitrie Cantemir” din Fetești și elevii
Școlii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir”
din Fetești, în urma campaniei sociale ,,Dăruind vei fi mai bun!’
’,
organizată în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune
Comunitară Ialomița, în săptămâna 16-20 decembrie 2019.

Mulțumim firmei S.C. ANA & CORNEL S.R.L., care și de
această dată ni  s-a alăturat în efortul
nostru de a sprijini aceste familii, fără posibilități materiale și
finanaciare, pentru procurarea celor necesare pentru masa de Crăciun.

 

A consemnat asistent social STANCHI LAURA-ALINA, Protopopiatul Fetești 

Related Posts

Sari la conținut