Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir este în mod deosebit cinstit la Parohia Feteşti Dudești, Protopopiatul Feteşti din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor. La slujba
Lună: octombrie 2019
Vineri, 25 octombrie 2019, zi în care poporul român cinsteste armata țării, elevii Școlii Gimnaziale din Luciu au adus un omagiu eroilor căzuți pe câmpurile
În ziua de 25 octombrie 2019, cu ocazia zilei Forțelor Armate Române, autoritățile locale ale Orașului Țăndărei au organizat o serie de festivități religioase și
În ziua de 25 octombrie 2019, cu ocazia zilei Forțelor Armate Române, autoritățile locale ale Municipiului Fetești au organizat o serie de festivități religioase și
Miercuri, 23 octombrie 2019, la biserica parohială „Sfânta Treime” din Municipiul Fetești, a avut loc o activitate dedicată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de
În data de 5 octombrie 2019 a avut loc la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de mir” din Ștefan cel Mare, Protopopiatul Fetești, întâlnirea
În cadrul Parteneriatului dintre parohia „Sfântul Spiridon” din Țăndărei și Școala Gimnazială ,,Spiru Haret” din aceeași localitate, în ziua de 18 octombrie 2019, a avut
În ziua de 14 octombrie 2019, la pomenirea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, parohia ”Sfântul Spiridon” Țăndărei a primit vizita unui grup de elevi,
În ziua de 14 octombrie 2019, la pomenirea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, parohia ”Sfântul Ilie” din Fetești a primit vizita a două clase
În ziua de duminică, 13 octombrie 2019, în ajunul pomenirii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, la Parohia Fetești Gară II s-a săvârșit slujba Vecerniei