2 octombrie 2018 – Şedinţă administrativă lunară cu preoţii din Protopopiatul Fetești

Marți, 2 octombrie 2018, s-a desfăşurat la sediul Protopopiatului Fetești şedinţa administrativă lunară a preoţilor. În cadrul acestei şedinţe a participat ca delegat din partea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Preacucernicul părinte Gavrilă Cristi, Consilier Canonico-Juridic.

După rostirea rugăciunii, Preacucernicul părinte Niță Ion Lucian, preot II la parohia  Fetești Gară II, a susținut referatul: „Anul omagial al făuritorilor Marii Uniri de la 1918”.

 Preacucernicul părinte Marian Pătărlăgeanu, Protopop de Fetești, a comunicat preoţilor adresele pe fiecare sector și parohie în parte primite de la Centrul Eparhial. S-a adus la cunoștință faptul că s-a luat act de diferitele aspecte și probleme întâlnite în parohii.

Preacucernicul părinte Consilier Cristi Gavrilă a transmis binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu și  a adus lămuriri legate de problemele administrative ale parohiilor.

Şedinţa administrativă s-a încheiat cu intonarea imnului „Cuvine-se cu adevărat”.

A consemnat Secretarul de Protopopiat, Pr. Marius Adrian Dumitru

Related Posts

Sari la conținut