Proiectul social „O altă șansă!”

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Fetești, a demarat în luna iulie 2018- Proiectul social „O altă șansă!”.

 

Proiectul a obținut o finanțare nerambursabilă în valoare de 22.462 lei din partea Primăriei Municipiului Fetești și are ca beneficiari 12 copii proveniți din familii aflate în situație de dificultate.

 

Obiectivele proiectului sunt: însușirea deprinderii de cântat la chitară acustică în termen de 4 luni, prin înființarea unui curs de chitară acustică; informarea unui număr de 12 familii cu privire la rolul muzicii asupra dezvoltării capacității de memorare a copilului, a imaginației, a creativității și educației propriilor copii, prin derularea unor întâlniri cu personal de specialitate în persoana domnului Popescu Cornel – profesor de muzică la Palatul Copiilor din Municipiul Slobozia; îmbunătățirea capacității de relaționare și comunicare cu cei din jur, în cazul celor 12 copii implicați în proiect, pe parcursul celor 4 luni de desfășurare a activităților din cadrul Proiectului; promovarea metodelor de educație non-formală prin folosirea acestora în cadrul activităților de la nivelul atelierului.

 

În cadrul întâlnirilor, copiii, sub îndrumarea domnului profesor Popescu Cornel, au învăţat noţiuni introductive despre ce însemană un instrument muzical, să realizeze acorduri muzicale.

 

La sfârșitul atelierului, beneficiarii au fost serviți cu gustări reci, dulciuri și răcoritoare.

 

Prin derularea proiectului social „O altă şansă”, copiilor beneficiari li se va deschide sufletul pentru cultură, pentru cunoaştere, pentru frumos şi mai ales pentru creativitate.

 

A consemnat asistent social Stanchi Laura Alina- Protopopiatul Feteşti.