Icoana din sufletul copilului

Vineri, 30 martie 2018 a avut loc ediţia a zecea Concursului ,,Icoana din sufletul copilului”, concurs desfăşurat în cadrul Şcolii Gimnaziale „Dragoş Marin” din localitatea Ştefan cel Mare. Au participat un număr de 59 de copiii cu icoane pictate în cadrul orelor de religie şi desen.Copiii au fost coordonaţi de către doamnele profesoare Duţu Lorena şi Costache Adina. Din partea şcolii a mai fost prezentă şi doamna director Popa Vasilica. Parteneri implicaţi: Biserica ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din localitatea Ştefan cel Mare reprezentată de preotul paroh Buliga Ionel-Gabriel şi părintele coslujitor Manole Marian; Primăria Ştefan cel Mare reprezentată de domnul primar Pandea Nicolae. Din icoanele prezentate au fost alese pentru premiul I trei icoane, pentru premiul al II-lea trei icoane şi pentru premiul al III-lea trei icoane.Premiile au fost oferite de către parohie prin preoţii slujitori, constând în icoane, Biblii şi cărţi de rugăciune. Tuturor copiilor le-au fost oferite câte o cărticică cu rugăciuni pentru copii.

 

A consemnat Preacucernicul Părinte Buliga Ionel Gabriel