Biserica parohială din Movila și-a serbat hramul miercuri 8 noiembrie 2017 la sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor puterilor cerești.
Această mare sărbătoare a debutat încă din ajun, prin oficierea slujbei Vecerniei unită cu Litia de către Preacucernicul Preot Paroh Chioveanu Nicolae.
A doua zi, dis de dimineață mulțime de credincioși au venit în sfânta biserică pentru a participa la slujba Utreniei și Sfânta Liturghie oficiate de Preotul Paroh Chioveanu Nicolae împreună cu Preacucernicul Părinte Argatu Iulian, Preot II la Parohia Sfântul Ilie Fetești. Răspunsurile la strană au fost date de un cor restrâns al Seminarului Teologic din Slobozia.
La slujbă a fost prezent și domnul primar Mihai Valeriu dimpreună cu autorități locale, cadre didactice și elevi de la Școala Gimnazială Movila.
În cuvântul de învățătură, Preacucernicul Părinte Argatu Iulian le-a vorbit credincioșilor despre rolul, menirea, slujirea și ocrotirea îngerilor. După Sfânta Liturghie a fost săvârșită Slujba Parastasului pentru fericiții ctitori.
Sărbătoarea a continuat la Căminul Cultural din Movila, unde un grup de elevi au prezentat un program artistic – religios numit : „Suflet de copil – între bine și rău” coordonați de cadrele didactice Oancea Constantin și Iosif Lavinia.
Preotul paroh a mulțumit tuturor pentru implicare și ajutor, sărbătoarea încheindu-se cu o agapă frățească.
A consemnat Preot Chioveanu Nicolae, Parohia Movila, Protopopiatul Fetești.