Ziua Forțelor Armate Române – 25 Octombrie 2017

În fiecare an, la data de 25 octombrie, se sărbătorește la nivel național, Ziua Forțelor Armate Române.

Sărbătorirea Zilei Armatei Române este stipulată de decretul nr. 381 din 01 octombrie 1959.

Cu această ocazie, în Municipiul Fetești s-au organizat manifestări religioase și culturale pentru a-i comemora pe eroii căzuți pe câmpurile de luptă pentru apărarea neamului românesc.

Prima slujbă religioasă de pomenire, a avut loc la Monumentul Aviatorului din Municipiul Fetești la ora 10.00 și a fost oficiată de către Preacucernicul Preot Iliescu Dan, de la U.M. Bărăganu și preoți din Cercul Pastoral Misionar Fetești sub protia Părintelui Protopop Marian Pătărlăgeanu, prin intonarea imnului național de stat, apoi s-a săvârșit slujba de pomenire pentru eroii neamului românesc.

Începând cu ora 11.00 s-a săvârșit slujba religioasă de pomenire, la Monumentul Eroilor din Parcul Central al Municipiului Fetești. Preoți din Cercul Pastoral Misionar Fetești și preotul Iliescu Dan de la Unitatea Militară Borcea, sub protia Părintelui Protopop Marian Pătărlăgeanu, au oficiat slujba de Te Deum în cinstea eroilor căzuți pe câmpul de luptă pentru apărarea neamului creștinesc român.

La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai instituțiilor de învățământ, sănătate și a Ministerului de Interne.

Ceremonia s-a încheiat cu o depunere de coroane din partea tuturor celor prezenți.

A consemnat responsabil Cerc Pastoral-Misionar Fetești, Preot Brateș Alexandru.

Related Posts

Sari la conținut