Miercuri, 14 August 2017, în ajunul Praznicului Adormirii Maicii Domnului, la Parohia Fetești Gară II s-a săvârșit slujba Vecerniei cu Litie, urmată de Prohodul Maicii Domnului.
La slujbă au participat preacucernicii preoți: Niță Gheorghe, Niță Lucian, Păun Nicolae, Manolache Victor, Argatu Iulian, Brateș Alexandru, Dumitru Marius și Marian Adrian, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Manolache Victor.
Atât la slujba de seară, cât și a doua zi la Sfânta Liturghie, au participat credincioși ai Parohiei. După slujbă, toți credincioșii au fost invitați de către preoții slujitori la o agapă în curtea bisericii.
A consemnat responsabil Cerc Misionar – Pastoral, Preacucernicul Părinte Brateș Alexandru.