În zilele de 11 și 12 iulie 2016, în orașul Victoria din județul Brașov, s-a desfășurat cea de a XII-a ediție a Festivalului Internațional de toacă și clopote: „Cântecul care zidește”.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, la acest Festival a avut ca reprezentant din partea Protopopiatului Fetești pe Preacucernicul Preot Paroh Hangu Gheorghe, de la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” Borcea I.
Acesta a participat la acest eveniment organizat de Mitropolia Ardealului, cu doi elevi, respectiv: Panait Florin, în vârstă de 14 ani și Leuștean Nicolae, în vârstă de 13 ani, ambii obținând locul II.
După acordarea premiilor, fiecare copil a fost răsplătit cu diplomă de participare, dulciuri, cărți și icoane, oferite de credincioși, care s-au alăturat activității Bisericii, sprijinind această inițiativă.
A consemnat Preot Paroh Hangu Gheorghe, Parohia Borcea I, Protopopiatul Feteşti.