Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Fetești, a oferit în zilele de 26, 27 și 28 aprilie 2016, pachete cu alimente pentru pregătirea mesei din ziua sărbătoririi Învierii Domnului.
Această activitate socială din ajunul Sfintelor Paști face parte din programul filantropic desfășurat la nivelul Biroului de Asistență Socială.
Tot în cadrul acestui program filantropic, unui număr de 60 copii proveniți din familii aflate în dificultate sau proveniți din centre de asistență socială li s-au oferit pachete cu dulciuri și hăinuțe.