Sfântul Apostol Filip – Hramul parohiei Țăndărei Oraș

Vineri, 13 noiembrie 2015, credincioșii din parohia Sfinții Voievozi – Țăndărei Oraș și-au sărbătorit cel de-al doilea ocrotitor, pe Sfântul mucenic Filip, unul din cei 12 Apostoli. Preacucernicul părinte paroh Vasile Alecu a invitat membrii cercului Pastoral Misionar Țăndărei pentru a săvârși taina Sfântului Maslu și pentru a ruga pe Bunul Dumnezeu ca pacea și buna-sporire să continue în această parohie.

Preacucernicul Părinte Tudora Ioan de la parohia Ștefan cel Mare, județul Călărași, a ținut un cuvânt de întărire sufletească în care a îndemnat la rugăciune continuă pentru contenirea acestor necazuri ce se abat asupra omenirii în aceste vremuri tulburi și a punctat rolul fiecărui român de a fi iubitor de țară și popor pentru ca lucrurile să reintre pe făgașul cel bun.

După miruirea credincioșilor, părintele paroh a oferit tuturor participanților la Sfânta Taină a Maslului pachete cu bunătăți în cinstea hramului cu ajutor unor oameni generoși din parohie.

Related Posts

Sari la conținut