07 noiembrie – Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil – Hramul Parohiei Găița

Sărbătorirea Hramului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil a fost un prilej mare de bucurie în comunitatea din parohia Găița, Protopopiatul Fetești.

Vecernia din data de 07 noiembrie a avut parte de o prezență a unui număr de 13 preoți

colegi și vecini ai parohiei Găița în frunte cu Preacucernicul Părinte Ionuț Costinel Voicu, Protopop de Fetești, parte dintre aceștia dând o frumusețe aparte slujbei prin răspunsurile pe care le-au dat la strană.

Prin grija Preacucernicului Părinte Paroh Ion Buche, toate pregătirile au fost duse la bun sfârșit iar slujba Vecerniei de hram s-a desfășurat spre slava Bunului Dumnezeu în condiții excelente și prin prezența a unui număr mare de credincioși și a reprezentaților autorităților locale a Comunei Făcăeni.

Preacucernicul Părinte Protopop a adresat un Cuvânt deosebit despre puterile îngerești ce patronează comunitatea din Găița iar Preacucernicul Părinte Ion Buche, preot paroh la parohia Găița a rostit cuvântul de mulțumire la final prin care a evidențiat pașii lucrărilor efectuate la biserică și că nivelul propus pentru acest an a fost atins prin ajutorul tuturor celor care au dorit să vadă această arhitectură deosebită la adevărata ei valoare. Părintele Paroh a mulțumit tuturor celor prezenți care au ajutat, celor care ajută și celor care vor ajuta în continuare pentru că lucrarea este spre slava lui Dumnezeu și reprezintă comunitatea locală prin frumusețea ei conform zicalei: Omul sfințește locul. Vecernia a fost urmată de o agapă frățească în cinstea zilei hramului Bisericii.

Sfânta Liturghie din ziua Hramului Bisericii a fost săvârșită de preoții parohiei, Preacucernicul Părinte Paroh Ion Buche și Preacucernicul Părinte coslujitor Gheorghe Vădana, iar la final au fost pomeniți la slujba parastasului de obște ctitorii și credincioșii din parohie care au trecut la Domnul.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preacucernicul Părinte Paroh Ion Buche. Cuvântul s-a axat pe Sfânta Evanghelie de la Utrenie, și a explicat cuvintele Sfântului Apostol și Evanghelist Matei referitoare la neghina ce a fost lăsată în roada ce bună până la seceriș cand va fi aleasă, vânturată și aruncată în foc. Asemenea este și cu oamenii care fac răul. Aceștia uneori nu sunt pedepsiți de Bunul Dumnezeu și sunt lăsați să viețuiacă laolaltă cu cei buni pentru că societatea depinde și de ei, iar lipsa lor ar putea afecta mersul acesteia. Cu toții vom fi judecați de Dreptul Dumnezeu la Judecata de Apoi și atunci se va alege neghina și va fi dată la o parte de roada ce bună. Dumnezeu este Bun dar este și Drept.

Toți credincioșii au fost poftiți la masa pregătită și binecuvântată în fața bisericii în cinstea Sfinților Arhangheli cu drag de doamnele parohiei din Comitetul Parohial.

După acestea, o parte din credincioșii prezenți au plecat în pelerinaj la Slobozia unde s-au închinat Icoanei de la Mănăstirea Horaița așezată la Sfânta Mănăstire Sfinții Voievozi Slobozia. Pelerinii au s-au închinat și la odoarele de mare preț din interiorul Sfintei Catedrale Înălțarea Domnului din Slobozia după care s-au întors la casele lor plini de nădejdea că Bunul Dumnezeu a primit jertfa acestora din ultimele zile.

Related Posts

Sari la conținut