Înmormântarea părintelui Stănică Trifan

Marți, 10 noiembrie a avut loc înmormântarea părintelui Stănică Trifan, slujitor al Parohiei Gâldău- Protopopiatul Fetești vreme de 42 de ani, în perioada 1969-2011.

 

Slujba a început încă din ajun, atunci când toți preoții din Protopopiat au ajuns la căpătâiul preacucerniciei sale, au slujit rânduiala Stâlpilor, au citit din Psaltire și au privegheat alături de credincioșii pe care i-a păstorit în această perioadă îndelungată.

 

Dimineața a fost slujită Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți în frunte cu părintele Protopop Ionuț Voicu. Alături de mulțimea de credincioși venită să își ia rămas bun de la păstorul sufletesc, soborul de preoți a oficiat slujba înmormântării preoților.

 

La final, părintele Păun Nicolae a evocat personalitatea părintelui și adresat familiei îndoliate și credincioșilor cuvânt de mângâiere.

 

Dumnezeu să îl odihnească cu drepții!