Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor

Biserica Ortodoxă Română, prăznuiește Înălțarea Domnului la 40 de zile după Înviere, în Joia din cea de-a şasea săptămână după Paști.

În anul 1920, s-a hotărât ca Înălțarea Domnului să fie o zi dedicată eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe câmpul de luptă pentru apărarea neamului creștinesc românesc.

În acesată sfântă zi, de Înălțarea Domnului, se face pomenire tuturor eroilor, ostașilor și luptătorilor români din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori pentru apărarea patriei și a credinței stămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului român.

Cu această ocazie, la Monumentul Aviatorului din Municipiul Fetești, Preacucernicii Preoți Iliescu Dan de la Unitatea Militară Bărăganu, Vădana Ștefan de la Capela Spitalului Municipal Fetești, Argatu Iulian de la Parohia Sfântul Ilie Fetești, Manolache Victor de la Parohia Fetești Gară I și Trifan Gabriel de la Parohia Fetești-Buliga, au săvârșit împreună slujba de Te-deum și o slujbă de pomenire pentru eroii patriei.

După oficierea ceremoniei religioase, cadrele militare, autoritățile locale, elevi și profesori au depus coroane cu flori în cinstea eroilor.

Se cuvine să-i cinstim pe eroi, azi și în fiecare clipă a vieții noastre.

A consemnat preot Iliescu Dan UM Bărăganul.

Related Posts

Sari la conținut