Miercuri, 11 martie 2015, s-a săvârşit cu binecuvântarea Domnului, Taina Sfântului Maslu la parohiile Stelnica și Cegani, Protopopiatul Feteşti, taină ce se săvârșește în Cercul Pastoral Misionar Făcăeni ce cuprinde parohiile: Stelnica, Maltezi, Cegani, Bordușani, Făcăeni, Găița, Progresu și Vlădeni.
Alături de cei 11 preoţi slujitori din cuprinsul Cercul Pastoral Misionar Făcăeni invitaţi de preoții parohi: PC Preot Dobrin Aurel de la parohia Cegani și PC Preot Stanchi Marius, s-au rugat împreună şi mulţi credincioşi din parohiile acestea şi din parohiile învecinate.
În cuvântul de învăţătură de la parohia Stelnica, părintele paroh Stanchi Marius Dorinel, a subliniat aspecte legate de Sfânta Biserică – mediul vindecării omului de păcat, boală și moarte.
În cuvântul de învăţătură de la parohia Cegani, părintele paroh Dobrin Aurel, a subliniat câteva aspecte legate de roadele crucii care ne-a fost încredințată fiecăruia dintre noi. Nimănui nu i se dă mai mult decât poate duce. Hristos ne este exemplul cel mai bun. Pe drumul Golgotei a cărat păcatele tuturor fără semn de cârtire și ne-a liberat pe toți. Oare nu putem duce și noi aceste mici păcate ale noastre pe drumul Spovedaniei ca să primim cu vrednicie iertarea cu Cuminecare cu Sfintele Taine?
A consemnat Părintele Ion Buche.