Punerea pietrei de temelie a capelei militare UM 01912 Borcea

În data de joi, 31 iulie 2014, a avut loc sfințirea locului și punerea pietrei de temelie a capelei militare din cadrul Unității Militare 01912 Borcea cu hramul Sfântul Ilie Tesviteanul și Sfinții Mucenici Ciprian și Iustina Fecioara, Protopopiatul Fetești, Episcopia Sloboziei și Călărasilor.

Din încredințarea Presfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Preacuviosul Părinte Vicar Rafail Mîț și Preacucernicul Părinte Protopop Marian Pătărlăgeanu, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi au săvârșit Sfânta Slujbă în prezența cadrelor militare, a angajaților unității, precum și a membrilor comunității de credincioși.

Răspunsurile la strană au fost date de un grup de preoți din cadrul Protopopiatului Fetești.

Preacuviosul Părinte Vicar Rafail a rostit Cuvântul de învățătură și a apreciat lucrarea PC Pr. Dan-Constantin Iliescu, însă a și îmbărbătat pe cei prezenți pentru perioada ce va urma acestei sfinte slujbe, adică ridicarea din temelia a unei biserici deosebite care va deservi toți credincioșii din cadrul Unității Militare și membrii comunității de lângă aceasta.

Related Posts

Sari la conținut