Cerc catehetic la Parohia Cegani

În data de 10 iunie 2013, la Parohia „Sfânta Cuvioasă Paraschiva” Cegani, a avut loc lecţia catehetică demonstrativă lunară.

 

Cateheza a fost susţinută de către preacucernicul preot Dobrin Aurel şi au participat elevi din clasa a IV-a, a Şcolii generale din localitate.

 

Tema lecţiei a fost: „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, momentele principale ale catehezei fiind : Rugăciunea Împărate ceresc şi Hristos a înviat!, urmată de expunerea preacucernicul preot Dobrin Aurel.

 

Pentru susţinerea lecţiei catehetice, au fost folosite ca mijloace expunerea, iar ca materiale catehetice: Sfânta Scriptură şi Îndrumătorul catehetic.

 

Preacucernicul preot Dobrin Aurel a început lecţia cu o expunere a evenimentelor care au dus la înfiinţarea Imperiului Bizantin, urcarea pe tron a împăratului Constantin ce Mare şi legătura sa cu Biserica lui Hristos.

 

La sfârşitul lecţiei a luat cuvântul preacucernicul preot Pătraşcu Constantin, Inspector pentru Catehizarea Parohială a Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, care i-a felicitat pe copii pentru participarea activă pe care au avut-o în timpul lecţiei şi le-a vorbit acestora despre proclamarea anului 2013, ca an omagial de cinstire a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, în cadrul Patriarhiei Ortodoxe Române.

 

La sfârşitul lecţiei copiii au primit din partea Preotul paroh dulciuri şi răcoritoare.

 

La lecţie au fost prezenţi toţi preacucernicii preoţi din cercul misionar Borduşani, în frunte cu preacucernicul părinte Protopop Pătărlăgeanu Marian şi preacucernicul preot Alecu Vasile – responsabil cu activitatea catehetică din cadrul Protopopiatului Feteşti.