Slujbă arhierească la Parohia Borduşani

Duminică, 02 iunie 2013, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a săvârşit slujba de întocmire cu giulgiu nou a Sfintei Mese şi a sfinţit lucrările exterioare de la parohia Borduşani, urmată de săvârşirea Sfintei Liturghii.

 

Sub protia Preasfinţiei Sale, la slujbă au participat preacucernicul părintele consilier Daniel Enaşcu, preacucernicul părintele consilier Cristi Gavrilă, preacucernicul părinte protopop Marian Pătărlăgeanu şi un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, dirijat de preacucernicul părinte profesor Gabriel Oproiu.

 

În cuvântul de învăţătură Preasfinţia Sa a vorbind despre întâlnirea dintre Mântuitorul Iisus Hristos şi femeia samarineancă, despre adevăratul cult ce trebuie adus lui Dumnezeu, despre apa cea vie şi lucrarea Duhului Sfânt, primit de Sfânta Biserică în ziua Cincizecimii.

 

Pentru buna chivernisire a Casei lui Dumnezeu, Sfânta Biserică şi a activităţii administrativ-bisericeşti, Chiriarhul locului a acordat rangul de iconom – stavrofor şi „Crucea Sloboziei” părintelui paroh Gheorghe Frâncu, iar domnului primar Constantin Nica, i-a acordat Ordinul „Crucea Sloboziei în grad cavaler”, pentru implicarea constantă în viaţa comunităţii parohiale.

 

După terminarea Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a săvârşit slujba de sfinţire a aşezământului social din curtea bisericii.

 

Preasfinţia Sa a cercetat paraclisul din incinta Detaşamentului 3 Jandarmi Feteşti şi a vizitat şantierul noului sediul al Protopopiatului Feteşti.