Program religios – artistic intitulat ,,Osana întru cei de sus!” la Parohia Movila

La Praznicul Floriilor, după Sfânta Liturghie, un grup de fete de la Şcoala Gimnazială ,,Ferdinand I” Movila coordonate de Pr. Paroh Chioveanu Nicolae şi doamnele profesoare Oancea Iulieana şi Gegiu Ioana, au susţinut un program de cântări bisericeşti şi pricesne, exprimându-le credincioşilor frumuseţea duhovnicească a florilor pe care le purtau în mâini, care înseamnă florile credinţei, florile virtuţilor, florile bunătăţii sufleteşti din sufletul omului care s-a curăţit de păcate prin rugăciune, post şi spovedanie.

,,Aceste flori ale credinţei le aducem noi Mântuitorului Iisus Hristos întru întâmpinare ca să-l primim pe El, Cel ce ne întâmpină cu bucurie în Împărăţia Cerurilor”.

Related Posts

Sari la conținut