În data de 29 martie 2013 s-a săvârşit, cu voia Domnului Taina Sfântului Maslu la capela Unităţii Militare 01945 Feteşti – Oraş din Protopopiatul Feteşti.
Lună: martie 2013
Vineri, 29 martie 2013,la parohia Ţăndărei Gară II a fost oficiată Taina Sfântului Maslu de către un sobor de preoţi format din slujitorii care aparţin
Miercuri, 27 martie 2013, s-a săvârşit, cu binecuvântarea Domnului, Taina Sfântului Maslu la parohiile Cegani şi Stelnica, Protopopiatul Feteşti, taină ce se săvârşeşte în Cercul
Miercuri, 20 Martie, la parohia Gâldău, Pr. Ionuţ Voicu a făcut vizite pastorale credincioşilor bolnavi şi cu posibilităţi financiare reduse, identificând astfel persoanele ce vor
În data de 14 martie 2013 a avut loc la Parohia „Izvorul Tămăduirii”, Gura Ialomiţei, Protopopiatul Feteşti, întâlnirea catehetică demonstrativă lunară. Cateheza a fost susţinută
Cu prilejul împlinirii a două decenii de misiune creştină în Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, Cercul Misionar – Pastoral Borcea-Ştefan cel Mare, din cadrul Protopopiatului Feteşti,
Cu ocazia anului omagial de la înfiinţarea Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, Cercul Pastoral – Misionar Borduşani din cadrul Protopopiatului Feteşti, a organizat în data de