Slujbă arhierească la Feteşti Gară I

Duminică, 2 decembrie 2012, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia „Sfinţii Arhangehli Mihail şi Gavriil” – Feteşti Gară I, Protopopiatul Feteşti.

Sub protia Preasfinţiei Sale, la Sfânta Liturghie au participat preacuviosul părinte Arhimandritul Rafail, exarhul mănăstirilor, Preacucernicul Părinte Consilier Daniel Enaşcu, Preacucernicul Părinte Marian Pătărlăgeanu, Protopop de Feteşti şi un sobor de preoţi şi diaconi.

În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru diacon, tânărul teolog Alexandru Ştefan Vădana, care va avea ascultarea de preot la Capela Spitalului Municipal din Feteşti.

La momentul predicii Întâistătătorul Episcopiei noastre a rostit un cuvânt de învăţătură la pericopa evanghelică a zilei despre vindecarea orbului din Ierihon, despre credinţa şi nădejdea pe care acesta le-a mărturisit, despre puterea pe care ne-o dăruieşte Harul Dumnezeiesc.

După Sfânta Liturghie, Preasfinţia Sa a cercetat lucrările şantierului de la noul sediu al Protopopiatului Feteşti.

Related Posts

Sari la conținut