În ziua de marți, 13 mai 2025, s-a desfășurat la sediul Protopopiatului Fetești, ședința administrativă lunară a preoților.
Din partea Centrului Eparhial, a participat ca delegat Preacucernicul părinte Sturzoiu George Daniel, Consilier al sectorului Social - Misionar, care a transmis binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor.
După intonarea cântării „Hristos a înviat”, s-a dat citire referatului lunar de către părintele Ștefan Alexandru.
În continuare, Preacucernicul părinte Marian Pătărlăgeanu, Protopop de Fetești, a comunicat preoților adresele pe fiecare sector și parohie în parte primite de la Centrul Eparhial. S-a adus la cunoștință faptul că s-a luat act de diferitele aspecte și probleme întâlnite în parohii.
Părintele Consilier Sturzoiu George Daniel a adus lămuriri legate de problemele administrative și organizatorice ale parohiilor.
Ședința administrativă s-a încheiat cu intonarea imnului „Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime”.
A consemnat Secretarul de Protopopiat, Pr. Marius Adrian Dumitru





