Ședinţa administrativă din luna februarie a preoţilor din Protopopiatul Fetești

Marți, 11 februarie 2025, s-a desfășurat la sediul Protopopiatului Fetești, ședința administrativă lunară a preoților.

Din partea Centrului Eparhial, a participat ca delegat preacucernicul părinte Demișcă Daniel, Consilier al Sectorului Cimitire și monumente funerare, care a transmis binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor.

După rostirea rugăciunii, părintele Roibu Dănuț, preot paroh la parohia Fetești Buliga, a susținut referatul cu titlul „Importanța sfeștaniei și a slujbelor de binecuvântare a caselor”.

 Preacucernicul părinte Marian Pătărlăgeanu, Protopop de Fetești, a comunicat preoților adresele pe fiecare sector și parohie în parte primite de la Centrul Eparhial. S-a adus la cunoștință faptul că s-a luat act de diferitele aspecte și probleme întâlnite în parohii.

Părintele Consilier Daniel Demișcă a adus lămuriri legate de problemele administrative și organizatorice ale parohiilor.

Ședința administrativă s-a încheiat cu intonarea imnului „Cuvine-se cu adevărat”. 

 

 

A consemnat  Secretarul de Protopopiat,  Pr. Marius Adrian Dumitru