Început de an școlar în Parohia „Înălțarea Domnului” din Mihail Kogălniceanu

 

La începutul noului an școlar, Biserica, prin preoții slujitori a fost alături de copii, de familiile acestora și de cadrele didactice, încredințând începutul unui nou drum educațional lui Dumnezeu, prin rugăciune și binecuvântare.

Duminică, 6 septembrie, copiii, membri ai grupului de cateheză al parohiei, au participat la Sfânta Liturghie, aducând înaintea lui Dumnezeu emoțiile și nădejdea unui nou început. La momentul rânduit, aceștia s-au împărtășit cu Sfintele Taine, primind astfel binecuvântare pentru anul școlar care urma să înceapă.

A doua zi, luni, 7 septembrie, în mijlocul comunității școlare, am săvârșit slujba de Te Deum la început de an școlar. În cadrul slujbei au fost rostite rugăciuni și îndemnuri pentru un început bun, cu nădejde, responsabilitate și dorința de a dobândi nu doar cunoștințe, ci și valori care să-i ajute pe copii să crească în credință și în iubire față de Dumnezeu și de aproapele.

Un moment deosebit al acestei zile a fost vizita în clasele elevilor. Dorind ca prezența Bisericii să fie simțită și în spațiul în care copiii își desfășoară activitatea de zi cu zi, am dăruit fiecărei clase câte o icoană cu ,,Înălțarea Domnului”, hramul bisericii noastre parohiale.

Icoana Înălțării Domnului va rămâne în fiecare clasă ca un semn al binecuvântării și al legăturii dintre biserică, școală, copii și familie. Ea le va aminti celor care vor păși în acele clase că, dincolo de efortul de zi cu zi, omul este chemat să-și înalțe mereu mintea și sufletul către Dumnezeu.

Prin aceste momente, am dorit ca începutul noului an școlar să fie așezat sub semnul rugăciunii, al bucuriei și al nădejdii.

Îi încredințăm pe toți copiii, pe părinți și pe dascălii lor, ocrotirii Maicii Domnului și tuturor sfinților, rugându-ne ca Dumnezeu să le dăruiască sănătate, înțelepciune, răbdare și putere de muncă.

A consemnat preot paroh, Roșu Lucian